Asadar, m-am infipt, cat sunt de mare, in usa. De doua ori. Nimic. Linistita ca impricinatul e destul de mare incat sa priceapa ca trebuie "sa stai in cada si sa nu te misti de acolo!" am decis sa aplic lovitura de gratie... cu piciorul. Asa ca m-am proptit strajnic in stangul in timp ce dreptul s-a infipt in usa. Am reusit! Nu cum am sperat, sa se rupa incuietoarea, ci am scos usa din balamale. Ca eu eram deja scoasa din tzatzani!
Asadar, pana cand usa o sa fie reparata de catre tatal celor doi pitici - sper eu ca maine - treburile noastre se vor petrece in public. Inclusiv spalatul pe dinti! Insa evenimentul asta mi-a deschis ochii cu privire la altceva: vreau sa notez undeva toate aceste intamplari care, odata cu trecerea timpului, vor deveni amintiri de nepretuit. Chiar si sperietura lui Tudor din seara asta si faptul ca a adormit suspinand.
Mi-am exprimat parerea: vreau sa tin un jurnal cu prostiile copiiilor. Si am primit raspuns: nu mai e la moda. Acum iti faci blog.
Pai daca astazi nu mai e la moda, ca eu, vorba aceea, am mai scris si cu pixul pe hartie, pai cand o sa fie impricinatii mari, atunci ce o sa fie?
Asa ca... avem blog. Nu conteaza cine il citeste acum, conteaza sa il citim noi, pe viitor...
Ma abonez! :D
RăspundețiȘtergere