Cine se scade si cine se aduna (d)in patul conjugal?

Cand il aveam doar pe Tudor, lucrurile erau clare: copilul dormea intre noi. Bine sau rau, nu stiu. Era normal, dulce si odihnitor. Acum, de cand a aparut si Rares pe sub plapuma, toata treaba a capatat dimensiunile unei probleme greu de rezolvat.

Tudor a fost deportat in camera lui, iar bebelusul, am decis noi, trebuia invatat in propriul patut. Si totul parea ok, la o privire mai putin atenta. Caci pentru noi, cei care chiar dormeam in camera cu pricina, somnul devenise o experienta tare complicata. De nenumarate ori pe noapte ma trezeam sa-l hranesc pe cel mic. Ceea ce este normal, cand ai un bebelus acasa. Insa cand il repuneam in patut, trageam o tura pe la Tudor sa-l invelesc si sa-l verific, ma duceam pe la bucatarie sa beau apa si mai schimbam si o vorba cu „tata lor”, trezit si el de plansete, pasi, usi, etc. Si nici macar asta nu e cine stie ce, dar daca se repeta de cate cinci, sase ori pe noapte, in scurta vreme ii simti efectele.

Tudor s-a prins repede de miscare, si a inceput sa se furiseze in miezul noptii la noi in pat. Iar eu, rapusa de oboseala, am inceput sa adorm in timp ce-i furnizam piticulul laptele de la  miezul noptii. Si daca vorba spune ca "trei intr-un pat, e prea mult", cand pui patru e jale! Mai ales ca somul langa un copilas de trei ani, trebuie luat cu grija, iar langa unul de doar cateva luni, e ca mersul pe sfoara, fara plasa de siguranta.

Ceea ce inseamna ca eu ajungeam sa dorm cu capul pe noptiera. Si eram cea norocoasa: pe partea lui Ciprian nu avem noptiera! Nu doar o data l-am gasit pe jumatate cazut din pat, sprijinit in pumn. Initial am crezult ca glumeste. Nu glumea, dormea!

Treptat, in patul nostru nu a mai fost loc decat pentru trei persoane. Mai ales de cand Tudor a inceput sa planga daca nu era adormit de ma-sa. Si ma-sa adorme cu ei in fiecare seara. Unul in fata, prins bine de san, altul in carca, agatat ca o maimutica.

Nu numai ca adorm lemn de la 8.30 pm, dar nici nu ma mai chinui sa ma trezesc si sa-i mut. Sunt linistita ca ii pot inveli cand e cazul, ca simt fiecare miortaiala inainte sa devina planset si ca amandoi se simt atat de bine langa mine in pat, incat dorm aproape lin pana dimineata. Si nici nu ma stresez sa-l intreb pe dragul meu sot daca este de acord cu noul aranjament. Imi dau seama ca se bucura cand se inchide in camera lui Tudor, ermetic, sa nu auda nici un planset, nici o vaicareala de tipul „vreau apa”.

Si mai stiu ceva, oamenii care dorm in paturi diferite se cearta mai putin decat cei care stau treji in acelasi pat.