Am alfat de curant ca sunt cam "nashpa". Nu practic AP-ul (adica Attachment Parenting, pentru profani). Sa alfu cat de rea este situatia si cum as putea sa o indrept - pentru ca, nu-i asa?, incercam sa fim parinti mai buni in orice moment si suntem dispusi sa schimbam macazul - am decis sa ma interesez despre aceasta metoda naturala, normala si, evident, singura corecta. Am citit despre asta aici. Si din nefericire am alfat ca da, sunt o mama ingrozitoare.
Am gresit de la bun inceput cand am adus pe lume primul copil prin cezariana. Asta este o barbarie. Nu as fi fost mai breaza nici daca as fi ales o nastere "naturala", in cazul in care as fi optat pentru o anestezie epidurala. Pentru ca nu este normal! Corpul femeii a fost facut sa dea nastere, asa ca nu avem nevoie de ajutor, medicamente sau cadre medicale. No way!
In spirijinul acestei idei vin multe declaratii si studii facute la universitatile din n state americane si cateva din Italia. Adica nu sunt pareri aruncate "aiurea" cum sunt cele ale medicilor specializati in obstetrica - ginecologie!
Apoi am gresit enorm cand am ales sa culc copilul in propriul lui patut - e adevarat ca doar in primele lui trei luni de viata s-a petrecut enormitatea, pentru ca in urma unei raceli zdravene, pustiul a campat intre noi in pat si acolo a ramas pana pe la trei ani. Lucru pentru care ma simteam extrem de vinovata. Asta cu ajutorul altor carti de puericultura si studii care imi explicau pe indelete de ce sunt un parinte ingrozitor ca-l culc cu mine in pat.
Am trecut la pasul umator: alaptatul. Ei bine, se pare ca si aici am zbarcit-o zdravan. Nu de alta dar am decis sa-l intarc pe Tudor cand avea noua luni, si nici pe junior nu am de gand sa-l servesc mai mult. Poate chiar ceva mai putin, daca imi iese pasenta. Ceea ce este absolut ingrozitor pentru parintii AP care sunt convinsi ca trebuie sa ne alaptam pruncii macar 2,5 ani si putem merge pana la 7!
Nu ma pot abtine din ras imaginandu-mi cum ar veni Tudor acum la mine sa imi ceara sa-l alaptez. M-as afla in fata unei dileme teribile: cui sa ii dau lapte, lui Tudor sau lui Rares? Cum ar fi ca, la deschiderea primului an scolar, pentru ca fiul meu ar fi extrem de emotionat, sa il pun puntin la san, sa se mai calmeze?!
In ceea ce priveste educatia celui mare, sunt din nou, o nulitate evidenta. Am ales sa o fac utilizant pedepsele!
Acum, sa nu va imaginati ca il pun in genunchi pe coji de nuca, dar se vede locul in care este pus la colt, si pustiul stie ca portia de desene ii estre zdravan scurtata, daca sare calul! Ori asa ceva nu este bine, conform regulilor AP.
Nu am fost mai desteapta nici cand am poftit la jucariile "educationale". Si cu atat mai proasta ca le-am cumparat pe bani grei. Si stiti de ce? Pentru ca ei, copiii nostri, n-au nevoie de asa ceva! O sa fie mai destepti, mai inventivi si mai descurcareti daca, in loc de o masinuta care arata ca o salvare, suna ca o salvare si lumineaza ca o salvare, vor avea o cutie din carton pe care ei o vor face sa fie o salvare!
In ceea ce priveste sistemul actual de invatamant, este un lucru foarte prost! Aici, e adevarat, suntem de acord, dar din motive esential diferite. Ei, parintii AP, sunt de parere ca fiecare copil stie cat si ce trebuie sa invete, asa ca o chestie institutionalizata este fundamental gresita. Asta este motivul pentru care suntem toti foarte destepti, scoala ne strica!
Ah, era sa uit! Sunt absolut idioata pentru ca am crezut ca fiul meu poate sa anticipeze! Cica atunci cand ii spun: "trebuie sa ne imbracam ca e frig afara" el aude un soi de "blablabla, blabla". Atunci raspunsul lui "ne punem manusi sa ne jucam cu zapada" este tot un "blabla" dar tradus in cuvinte de minte mea. Sa fiu mai atenta data viitoare.
Sunt, totusi, usor bulversata. Unii spun ca trebuie sa-l pun la punct, altii ca nu trebuie, unii ca sa boceasca in patut pana cand adoarme, altii ca ba nu, sa-l tin mereu in brate. Unii ca sa-l duc la programe care-l invata cum sa vorbeasca in fata publicului si sa devina expert in economie de la 4 ani, altii ca scoala e un lucru nociv care ii va strica personalitatea.
Sa-mi fie cu iertare, dar nu stiu incotro sa ma mai duc. Nu-l las pe Rares sa planga pana i se face rau, dar se mai smiorcaie in patut cand, de exemplu, tre' sa-l spal pe fra-su. Si, azi dimineata, l-am lasat pe Tudor, vreo ora si ceva dupa trezire, in pijama. Cel mic plangea rau, de neconsolat. Sunt, asadar, necorespunzatoare. Se pare ca incalc jumatate dintre regulile unei tabere, si jumatate ale celeilalte!
Trebuie, deci, sa-mi revizuiesc atitudinea.In cazul in care o sa mai fac un copil, o sa-l tin prima lui noapte in zapada, sa se caleasca bine. Nu o sa le mai dau atatea medicamente, si nici cu imbracatul nu o sa ma omor prea tare. Ca e impotriva naturii. Iar pe Rares nu ma mai obosesc sa-l invat sa-si faca nevoile la olita. Sa nu-mi spuneti voi ca familia domnului Caveman avea canalizare, bideu si jacuzzi in grota!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu