Despre statul acasa si alte epuizari

Cine a inventat termenul de "concediu de cresterea copilului" sau vorba populara "statul acasa cu copilul" a fost cu siguranta, un barbat. Nu de alta, dar va spun eu, sigur, ca treaba asta nu are nimic de a face cu statul. Sau cu orice fel de concediu. Nici macar medical. Iar dupa doua saptamani de stat non-stop cu doua bucati de copil - unul de trei ani si jumatate si celalalt de sase luni - ambii raciti, sunt efectiv epuizata. Orice urma de bucurie a fost stoarsa din mine.
Dar... programul meu, o mama care STA cu copiii acasa, este destul de liber. Pentru ca suntem deja la a doua raceala consecutiva - cu doar o zi de gradinita intre - am petrecut noptile curatand nasucuri care nu ii lasau pe pitici sa respire, am udat sosete cu otet, i-am pazit sa nu faca temperatura prea mare si alte activitati atractive. Asa ca trezitul de dimineata nu e chiar trezit.

Noi incepem distractia de la prima ora: ne splam, imbracam si primenim. Strangem prin casa si aerisim. Toti trei, pentru ca da, fii mei sunt de mare ajutor.

Un copil de trei ani care este tinut cu forta in casa si nu este lasat sa-si consume energia intr-un mod natural (de exemplu sa alerge prin parc in timp ce tipa ca un indian) este un fel de diavol tazmanian care a fumat marijuana. Iar Tudor nu face exceptie. Si, Rares a priceput cine e ma-sa, asa ca urla de fiecare data cand ies din cadru.

Asadar, cu ajutor lor nepretuit, facem ordine. Pregatim micul dejun si incepem sa gatim pranzul. Umplem bucataria de mic dejun si mergem la joaca. Punem masina sa spele rufe si le strangem pe cele de pe sarma, amestecam un pic in mancare. Unul vrea sa faca caca, celalat sa se aline putin la san si sa adoarma, unul se uda pana la piele cu apa, celalalt se trezeste urland. Unuia ii este "foame de cartofi" in timp ce fra-su imi trage palme peste fata si ma prinde de nas. Bucataria capata nuante si gusturi noi, in completarea celor de dimineata. Cel mic urla ca vrea sa doarma, ala mare ca nu vrea. Toata lumea in pat, somn de pranz. "Spune-mi o poveste cu Tudor". Adorm amandoi. A trecut aproape jumatate de ora. Cel mic isi da seama ca nu il tine nimeni in brate si incepe sa planga, cel mare incepe sa se miortaie si el. Lapte, comfort si apropiere, somn.

Dupa-amiaza murdarim covorul cu apa in care spalam pensula. Mancam gustare proaspata. Spalam a Dumnezeu-stie-cata tura de vase. Mai strangem un pic prin casa. Calcam rufe si ne tinem in brate. Ne murdarim hainele si umplem din nou cosul de rufe. Se face seara. Baia celui mare, baia celui mic. Masajul celui mic. "Face-mi si mie masaj". Ne bagam in pat. Adormim. Intai cel mic, apoi cel mare. Liniste. Apoi plans, febra, medicamente, veghe. Si dimineata iar.

Sunt, deci in concediu, si imi doresc sincer sa ma intorc la serviciu si sa muncesc. Sa nu mai STAU atat de mult acasa!